Despre mine

Bio Simona E.

 

Despre mine…

deși recunosc că nu prea mi-a plăcut școala, de-a lungul vieții studiul a fost principala mea ocupație. Pe 9 iulie 2008 viața mi-a îndreptat pașii către un cabinet de stomatologie unde am început să lucrez ca şi asistentă. Nu a durat prea mult pânā să-mi dau seama că nu era un cabinet oarecare sau un simplu loc de muncă. Acolo mi-am întâlnit mentorii şi viața-mi a luat o altă turnură. Începând cu 1 octombrie 2008 eram studentă în cadrul Facultății de Medicină Dentară şi în acelaşi timp parte din echipa Octadent (căci asa se numește cabinetul). 6 ani mai târziu visul mi-a devenit realitate, eram medic dentist.

Pentru că probabil aşa e legea firii, elevii vor să-şi depășească profesorii iar puii zboară din cuib la un moment dat, am ales sa profesez in Germania.

Aşa cum se spune despre medicii psihiatri ca sunt „astronauți ai mintii” despre medicii dentiști se spune ca sunt „arhitecți de zâmbete” iar despre mine îmi place să cred ca am un simț al esteticului dezvoltat şi toate celelalte calități necesare acestei profesii.

Mereu am considerat că medicul trebuie să fie un exemplu pentru pacienții săi, aşa că din dorința de a fi posesoarea unui zâmbet perfect cu care să-mi întâmpin pacienții, din noiembrie 2014 am devenit purtătoarea unui aparat dentar.

Despre decizia de a fi Blogger, ce pot spune…a pornit de la un principiu despre care cred că ne ajută să evoluam şi anume, principiul că ideile trebuie să circule. Am văzut-o ca o provocare şi am decis să mă provoc. Viața e mai interesantă când îți depăşeşți limitele… în plus, cred că sfaturile medicale nu se impun a fi date doar între pereții cabinetului. Iar aceasta mi s-a părut modalitatea perfectă de a împărtăși din experiențele şi cunoștințele acumulate atât ca pacient, dar şi ca medic dentist. Este un blog dedicat tuturor celor ce-şi doresc să aibă un stil de viață sănătos, o dantură sănătoasă, să fie posesori ai unui zâmbet perfect .

Cu drag,

Simona Enache.

Această prezentare necesită JavaScript.